Skip to main content

Pardon! Merci!

Săptămâna aceasta am ajuns şi la Câmpulung, jud. Argeş. Sper că ieşirile de week-end să fie tot mai dese şi cu subiecte interesante pentru cei câţiva vizitatori ai mei. Cum spuneam, Câmpulung … oraşul în care noaptea luminile chiar se sting, caloriferele sunt deja la rece pe Râul Târguşor (explicaţie: căldură ioc de prin ’96, debranşare, fontă, centru de colectare, cinste la „patiserie”, nevoi omeneşti). Deşi cartierele sărace dau o imagine dezolantă oraşului, sunt totuşi câteva obiective din oraş şi împrejurimi ce merită vizitate: Mănăstirea Negru Vodă, Biserica Flămânda (cunoscută şi ca Biserica Mireselor), barajul Vidraru, Mausoleul Eroilor de la Mateiaş şi altele.

Printre atracţiile citadine se numără şi Bulevardul Pardon din apropierea parcului, bulevard despărţit în două de o alee pentru pietoni mărginită de copaci. Locuitorii oraşului am numit, neoficial, una din părţi Merci.

Eu unul am văzut Mausoleul Eroilor de la Mateiaş şi Biserica Mireselor.

Mausoleul de la Mateias Mausoleul de la Mateias

Mausoleul Eroilor de la Mateiaş se găseşte pe şoseaua Câmpulung – Braşov, la vreo 15-20 km de Câmpulung, în apropierea carierei de calcar. Mausoleul „este dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918”. Vizitarea muzeului şi osuarului costă 2 RON. În muzeul mausoleului se găsesc dovezi ale bătăliilor din zona Muscel, scene reconstituite (static) de luptă, hărţi ale fronturilor.

Foto: Monumentul Eroilor de la Mateiaş (interior – osuar) – Bogdan Morar

Deasupra osuarului placat cu plăci de marmură, pe care sunt înscrise numele soldaţilor căzuţi în luptă, se ridică un foişor din care se pot vedea muscelele din împrejurimi.

Vedere din turnul mausoleului de la Mateias Vedere din turnul mausoleului de la Mateias

În turnul foişorului se găseşte un cavou metalic, în care se află oseminte ale soldaţilor. Intrarea în osuar şi sala acestuia sunt împodobite cu mozaicuri.

Biserica Flamanda Biserica Flamanda

Biserica Mireselor sau Biserica Flămânda ce se găseşte pe dealul cu acelaşi nume, a fost ctitorită de Dimitrie Rosetti, iar după repetate ruinari şi încercari de reconstrucţie parţială, a fost ridicată de la temelie, proiectată fiind de binecunoscutul arhitect George Matei Cantacuzino în stilul moldovenesc al Muşatinilor.

Biserica Flamanda

Şi, dacă tot am vorbit de atracţii turistice, merită amintită şi ediţia a XI-a a Document.Art. – Festival Internaţional de Film Turistic şi Ecologic – găzduit anul acesta de Câmpulung sub egida OMT – Organizaţia Mondială a Turismului, C.I.F.F.T. – Comitetul Internaţional al Festivalurilor de Film Turistic, FEST – Federaţia Europeană a Presei Turistice, ITCO – Comitetul Internaţional TourFilmFestivals şi U.C.I.N. – Uniunea Cineaştilor din România. Evenimentul va avea loc spre sfârşitul lunii iulie.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

7 păreri despre “Pardon! Merci!

  1. nu ezita sa mergi in campulung muscel,nu o sa regreti,este un oras senzational in care ai ce vedea,peisajul este incredibil,aerul curat,de munte,campulungul e orasul in care as vrea sa imi petrec restul zilelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *