Skip to main content

Ulimele zile ale Castelului Bran în administrarea statului

Castelul Bran, recent inclus de către CNN într-un top al celor mai frumoase castele medievale, va fi cedat, în luna mai, noului proprietar, arhiducele Dominic de Habsburg-Lothringen.

Din acest motiv, toate piesele de patrimoniul existente în incinta castelului au fost retrase şi vor rămâne în proprietate statului român, urmând a fi expuse în incinta Vămii Medievale. Până pe 18 mai, vizitatorii încă mai pot vizita camerele goale ale castelului.

Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran

Conform ziare.com, în urma acrodului semnat cu statul român în 2006, o dată cu Castelul Bran, vor mai intra în posesia familiei Habsburg Casa principesei Ileana, Casa de Ceai Regina Maria, Casa Administratorului, Tabernaculul Inima Reginei Maria, parcul castelului (28.000 mp), cele două lacuri din parcul castelului (suprafaţă totală de 1.400 mp) şi drumul de acces (1.650 mp).

Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran Castelul Bran

Să sperăm că în urma retrocedării castelul va rămâne în circuitul turistic, acesta fiind al doilea obiectiv turistic din România care atrage cei mai mulţi vizitatori, după castelul Peleş.

Ultimele informaţii cu privire la situaţia Castelului Bran [retrospectivă  Cotidianul]

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

7 păreri despre “Ulimele zile ale Castelului Bran în administrarea statului

  1. Păcat, păcat, păcat. L-am vizitat de mai multe ori, e adevărat că nu pentru mine, ci pentru străinii pe care-i duceam acolo. Principiul este deranjant, adică vine un Dominic pic pic să ia castelul… Oare aşa se întâmplă în toate ţările?

  2. Nu ştiu cum e în alte ţări, dar la noi e clar ca lumina zilei că este posibil.

    Ce pot să zic? Atâta timp cât rămâne în circuitul turistic şi este administrat ca atare …

  3. Da,este foarte deranjant.Absolut toate piesele au fost mutate in vama medievala,iar in locul lor avocatii fam.ACESTUI HASBURG ,au adus piese de mobilier cumparate de ici colo ori inchiriate,avand pretentia sa se spuna ,ca sant din colectia familiei ducelui.Dupa cum reiese ,se incearca sa se puna un gram de adevar intr-o minciuna,crezandu-se ca asa se vinde mai bine.Mare pacat.In scurt timp,castelul risca sa devina platou de filmare ,pentru producatorii de filme de peste ocean.Dureros,ca istoria tarii noastre a ajuns bataia de joc a unor incostienti si tradatori.Ma indoiesc ,ca o sa ramana mult timp in circuit.In momentul de fata ,castelul este amenajat cu putine piese ,iar unele dintre acestea nu au nici o legatura cu un castel medieval.Vizita in castel,lasa un gust amar.Sfatul meu este sa nu-l vizitati ,nu aveti ce vedea,nu-si merita pretul biletului,care si asa este destul de piperat,ptr.o pers.12lei.

  4. Pingback: De turism nu mai vorbim … « Profil virtual

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *