Skip to main content

Pasajul Macca-Villacrosse

de Geoidul

Primul contact cu pasajul l-am luat inca de mic copil cand mergand cu parintii (cu mama mai exact) treceam prin el catre magazinul Victoria de unde urma sa-mi cumpere diverse. Atunci nu i-am dat foarte multa atentie pentru ca eram mic, insa mai tarziu cand au aparut primele cafenele (Blues Café) am inceput sa-l frecventez si sa-l descopar mai bine.

Imi place foarte mult senzatia de interior pe care o da pasajul, desi esti afara, dar cel mai mult imi place lumina galbena care patrunde prin geamul acoperisului in zilele de vara cand, desi afara este foarte cald, in pasaj atmosfera este destul de racoroasa.

Trebuie doar sa ai grija la porumbei atunci cand iti alegi locul la una din cafenele pentru ca altfel te trezesti cu mult “noroc” in cap sau prin pahare.

Personal as delimita mai strict spatiul alocat meselor pentru ca de foarte multe ori iti este chiar greu sa te strecori printre ele atunci cand este aglomerat. As mai face si un anticariat si poate o brutarie frantuzeasca in zona.

Mi se pare foarte interesanta si istoria acestui pasaj dar si a cladirilor ce-l inconjoara sau pe care le inconjoara, mai degraba. Spre rusinea mea abia de curand am aflat si eu ca pasajul, de fapt, este impartit in doua. Partea cunoscuta mai bine de mine poarta numele de Villacrosse iar cealalta mai mica de Macca.

In ziua de azi din pacate, si asta este un lucru care ma supara mult, tot mai multa lume cunoaste pasajul mai degraba ca Valea Regilor decat ca pasajul Macca-Villacrosse sau simplu Villacrosse.

Mai multe informatii despre despre istoria pasajului si alte informatii gasiti aici iar aici pozitia exacta pe Harta Monumentelor Istorice din Bucureşti.

Pentru a vedea puncte de interes din apropierea pasajului, vizualizaţi panoramele de mai jos:

Pasajul Macca-Villacrosse
Calea Victoriei, Nr. 16-20
030023 Bucureşti
Sector 1
România
Vezi pe hartă: Salut Bucureşti

4 păreri despre “Pasajul Macca-Villacrosse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *