Praga, acest melanj arhitectural al Europei

Turnul Pulberariei, Praga, Orasul Nou

Pentru septembrie ne-am ales destul de spontan un city-break la Praga. Nu am citit mare lucru despre destinaţie, nu m-am dus cu berea cehă în gând, ci pur şi simplu am pus degetul pe hartă, apoi click-ul pe un sit de rezervări online şi asta a fost.
Despre Praga sunt o grămadă de povestit, e un loc aşa de plin de istorie, că mi-ar trebui mai mult de zece articole să trec prin ea.

Pentru a nu complica lucrurile am să mă leg de partea istorică în funcţie de obiectivele pe lângă care am trecut.

Cum pachetul de city-break a avut un zbor destul de matinal, a trebuit să ne umplem cu ceva timpul până la check-in-ul la hotel, aşa că am plecat spre centrul oraşului pentru a lua parte la un tur ghidat în limba română, surpriza pachetului city-break.

Info transfer aeroport – Praga

  • Cu autobuzul express 100 din fața Terminalului 2 până la stația de metrou Zličín (magistrala B)
  • Cu autobuzul 179 până la stația de metrou Nové Butovice (magistrala B)
  • Cu autobuzele 119 și 254 până la stația de metrou Dejvice (magistrala A)

Biletele se pot procura de la chioșcul de bilete din aeroport, iar eu vă recomand abonamentul pe 3 zile valabil atât pe liniile de metrou, cât și pe liniile de tramvai și autobuze. Găsiți mai multe detalii aici.

Cum în aeroport, după aterizare, ne-am împrietenit cu două cupluri de români, ne-am dat întâlnire la Turnul Pulberăriei (Prašná brána), locul de unde începea şi turul oraşului.

Turnul Pulberariei photo 2praga__zps6022c99b.jpg

náměstí Republiky 5
110 00 Praha 1
Nové Město

Turnul Pulberăriei era una dintre cele 13 porți de intrare în orașul vechi (Staré Město). Piatra de temelie a fost pusă spre sfîrșitul secolului al XV-lea de către Vladislav al II-lea, care a și primit turnul ca și cadou pentru încoronarea sa.

Turnul Pulberariei photo 6praga__zps0f904a72.jpg

Inițial numit Turnul Nou, acesta și-a luat numele de Turnul Pulberăriei în secolul al XVII-lea, fiind folosit pentru depozitarea bulberei, în timpul bătăliei de la Praga, când a fost grav avariat.

Turnul Pulberariei photo 7praga__zps2de6c631.jpg

Lângă turn se găseşte clădirea municipalității, Obecní dům, o clădire care, pe lângă rolul administrativ, găzduieşte şi evenimente precum concerte. La începutul lui octombrie, aici a concertat Angela Gheorghiu.

Casa Municipalitatii photo 3praga__zps5c0f2b33.jpg

Deși construită în stil neo-baroc, clădirea este decorată cu elemente art nouveau.

 photo 4praga__zpsb6c0476a.jpg

În Praga o să întâlniţi mai peste tot clădiri folosite în cu totul alt scop faţă de cel ce a fost gândit, în special bisericile.

Cum peste 70% din cehi se declară atei, în ideea în care nu se simt dependenţi de o instituţie, bisericile au devenit locuri pentru concerte şi vernisaje.

Este şi cazul teatrului de de vis-a-vis de clădirea consiliului local, teatrul Divadlo Hybernia, la origini mănăstire ambroziană. După războiul de 30 de ani (1618-1648), irlandezii franciscani au avut acceptul lui Ferdinand al II-lea să pună aici bazele unui colegiu, pentru ca mai apoi, la jumătatea secolului al XVII-lea să se construiască aici o biserică în stil baroc. Aceasta a fost dizolvată de către împăratul reformist Iosif al II-lea. În prezent, clădirea se regăsește într-un frumos stil clasic de care se fac responsabili arhitectul vienez L. Montoyer și profesorului J. Fischer.

Divadlo Hybernia photo 5praga__zpsf44ee46a.jpg

náměstí Republiky 3/4
110 00 Praha 1
Nové Město

Indiferent de ce traseu ghidat aţi alege, să vă aşteptaţi la trecerea subită de la un stil arhitectural la altul.

După ce am lăsat turnul gotic al Pulberăriei în spate, am ajuns într-o zonă a oraşului, mai exact în vechea piaţă de fructe a Pragăi, azi o zonă de promenadă, flancată de clădiri art nouveau. Undeva la intrarea pe această promenadă este o clădire în stil cubist, Casa Madonei Negre, proiectată de Josef Gočár. Această casă găzduiește Muzeul Cubismului Ceh. Tot în această zonă am înţeles de la dna. ghid, că s-au filmat scene din Orient Express-ul lui Sergiu Nicolaescu.

Casa Madonei Negre photo 10praga__zps06bbf0d9.jpg

Ovocný trh 19,
110 00 Praha 1
Staré Město

Hotelurile pe care le vedeţi în clădirile frumos întreţinute, de importanţă patrimonială, sunt printre puţinele amplasamente preferate de municipalitate pentru a exista în astfel de clădiri. Firmele ce le administrează se obligă să restaureze clădirile după ce le sunt atribuite spre folosire.

 photo 8praga__zps09746cc9.jpg

La câțiva zeci de metri de Muzeul Cubismului Ceh, începe o înșiruire de clădiri în stil art nouveau. Dintre acestea se remarcă o clădire pe care sunt inscripționate simbolurile celor trei regiuni ale Coroanei Boeme: Boemia, Moravia și Silesia. Aceste regiuni, împreună cu cu părți din Regatul Ungariei și semnificative minorități locale germane, maghiare, poloneze și rutene au înființat republica independentă Cehoslovacia în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, când Impreriul Austro-Ungar s-a prăbușit.

 photo 12praga__zpsf9a7e2ac.jpg  photo 11praga__zps38d06ab6.jpg

Ne-am continuat plimbarea spre Universitatea Carol, unde, în fața Aulei universități, o clădire în stil baroc, se găsește o fântână arteziană străjuită de 3 lei cu câte două cozi simbolul Luxemburgului și Limburgului. Universitatea a fost fondată de către Carol al IV-lea de Luxembourg.

Leul Heraldic photo 13praga__zps9fb579b8.jpg

Ovocný trh 3
110 00 Praha 1

Imediat după aula universității se găsește complexul de dormitoare al universității, unde se poate observa un balcon în stil gotic, ornat cu gargui.

Carolinum photo 14praga__zps64040d8d.jpg

În capătul aleei Ovocný se găsește unul din teatrele Pragăi, Stavovské divadlo, teatru construit spre sfîrșitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a avântului general pentru a demostra statutul cultural al națiilor. Lângă teatru se găsește statuia scluptoriței Anna Chromý, Il Commendatore, o replică mai mică a Pelerinei de Conștiință, dedicată premierei operei Don Giovanni a lui Mozart.

Pelerina de Constiinta photo 15praga__zpsab9d8a05.jpg  photo 16praga__zps5299a58e.jpg

Ovocný trh 1
110 00 Praha 1

Am lăsat teatrul în urmă și am ieșit în ceea ce era odată Piața de Cai, azi unul dintre cele mai importante puncte turistice din Praga, Piața Sf. Veaceslav (în apropiere de stația de metrou Mustek, magistrala B).

 photo 34praga__zps9a1b7708.jpg

Václavské náměstí 837/11
110 00 Praha 1
Nové Město

La sfârșitul lui septembrie când am vizitat noi Praga, aici Piața se pregătea pentru celebrarea sfântului, pe 27 septembrie, căsuțe de lemn fiind instalate în piață, căsuțe de unde puteai cumpăra cârnați la grătare, dulciuri făcute în casă sau suveniruri. Și ca să te ducă cu gândul la originea sa, o tarabă mascată într-o fierărie, unde se băteau potcoave și ale accesorii din metal. În această piață, în 1989, a izbucnit Revoluția de Catifea, mișcare în urma căreia Cehia s-a eliberat de comunism.

De aici am făcut cale întoarsă pe o mică distanță până la Havelské Tržiště, târgul în aer liber, ce se ține încă din 1232, iar de aici ne-am continuat drumul către Ceasul Astronomic pentru a prinde spectacolul oferit de defilarea celor 12 apostoli la oră fixă.

Piata in aer liber photo 18praga__zpsfc587bc3.jpg

Havelská 13
110 00 Praha

Casa cu Turturele photo 17praga__zps25b5f9fb.jpg

Până să ajungem în Piața Orașului Vechi, unde se găsește ceasul astronomic, am trecut pe lângă Casa cu Doi Urși de Aur, acum parte din Muzeul Orașului Praga, casă construită în stil renascentist peste alte două construcții gotice, ale căror caracteristici sunt încă vizibile în pivnița casei. În trecut, urșii de deasupra intrării în casă erau poleiți cu aur.

 photo 19praga__zps3b399046.jpg

Kožná 475/1
110 00 Praha
Staré Město

De aici se ajunge în maxim 2 minute la Ceasul Astronomic din Piața Orașului Vechi, ceas instalat în 1410 și care la ora actuală este cel mai vechi orologiu în stare de funcționare. Ceasul arată atât pozițiile Soarelui și ale Lunii, dar și lunile, zilele și orele.

Ceasul Astronomic photo 21praga__zpsf5107bc0.jpg

La oră fixă are loc ”Plimbarea Apostolilor”, un spectacolo pe care turiștii se înghesuia să îl vadă, piața devenind neîncăpătoare.

Staroměstské náměstí 1
110 00 Praha 1

Ceasul este decorat cu figuri alegorice reprezentând vanitatea, zgârcenia, moartea și invidia. Conform unei legende care îl identifica eronat pe ceasornicarul care a făcut ceasul, acestuia i s-ar fi scos ochii pentru a nu mai putea reproduce ceva asemănător.

Ceasul Astronomic photo 23praga__zps4a562928.jpg

Ceasul este amplasat în turnul primăriei, celelalte corpuri ale amplasamentului putând fi văzute în stânga, cum te uiţi la ceas. Şi aceste clădiri au trăsături arhitecturale demne de admirat, în stil art nouveau.

 photo 20praga__zpsf6a2c713.jpg

Turul ghidat a continuat prin Piaţa Oraşului Vechi, unde, încastrate în pavajul de lângă turnul cu ceas, stau mărturie pentru trecutul zbuciumat al Pragăi 27 de cruci albe, câte 1 pentru fiecare protestant executat în urma bătăliei de la Muntele Alb, din 1621, din aproprierea Pragăi, bătălie în urma căreia Boemia a fost forțată să treacă la catolicism.

În sens opus turnului primăriei se poate vedea Biserica Týn, o biserică construită în stilul gotic timpuriu, cea mai importantă biserică din zonă încă din secolul al XIV-lea, când i s-a pus temelia. Cum unul din turnuri și frontonul bisericii au fost finalizate în timpul domniei lui George de Podebrady, sculptura lui a fost amplasată pe fronton, sub un potir de aur, simbolul husiților.

 photo 22praga__zpsbe5bd125.jpg

În 1626, după războiul de la Muntele Alb, aceste elemente ornamentale au fost îndepărate și înlocuite cu o sculptură a Fecioarei Maria într-o aureolă turnată din aurul obținut în urma topirii potirului de aur.

Cum te uiți la Biserica Týn, în stânga se vede Galeria Națională Praga, iar undeva în centrul pieței tronează statuia lui Jan Hus, reformatorul ceh. În spatele acesteia se găsește impresionanta clădire a Ministerului Dezvoltării Regionale.

 photo 24praga__zps888d3285.jpg

 photo 25praga__zpsff1ecb74.jpg

Noi ne-am continuat drumul cu oprire la Biserica Sf. Nicolae, o biserică husită, care găzduia un vernisaj.

 photo 26praga__zpsc0f7de38.jpg

De aici ne-am continuat traseul prin aleea Franz Kafka și am ieșit în strada Kaprova ce ajunge la Filarmonica din Praga.

 photo 30praga__zps807c7ee5.jpg

Am trecut pe celălalt mal al Vltavei, nu înainte de a arunca o privire asupra podului Carol, și ne-am oprit într-un bistro, unde am încercat un gulaș cehesc.

 photo 32praga__zpsb5e213fd.jpg

 photo 33praga__zps78c07948.jpg

A fost o plimbare de vreo 3 ore (link Google Maps), binevenită și numai potrivită pentru odihna de după amiază. Hotelul a fost destul de decent, doar aerul îmbâcsit de mâncare din holul hotelului îl declasa cu cel puțin 2 stele. În fine, nu asta e important, pentru mine primul contact cu Praga a fost de-a dreptul marcant.

Țineți aproape pentru următoarele articole dedicate Pragăi. Sper ca săptămânal să vă povestesc despre lucruri de văzut și de făcut în Praga, preț de încă vreo 4 săptămâni.

veltravel.ro

Total
0
Shares
2 comments
  1. ahh, Praga istorica.. nu am reusit sa ajungem inca, dar am prieteni care au vizitat Praga si au numai cuvinte de lauda…. peisaje, ospitalitate, hoteluri, servicii.. bravo lor.
    Interesant si bun de pastrat articolul tau.. pentru o viitoare calatorie. observ ca in afara de umblat, esti pasionat si de fotografie.. super pozele, mai ales cele cu focus pe detalii 🙂

    1. Asta cu ospitalitatea cehilor e discutabilă. Probabil cehii aia ospitalieri de care au dat prietenii tai purtau incaltari confortabile si asta le mai schimba atitudinea. :))

      Cat despre fotografie, da, sunt pasionat de fotografia altora. 😉

Dă-i un răspuns lui anda Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Future of Media, evenimentul tendințelor în media, mobile și advertising

Next Article

Wizz Air și-a lansat aplicația oficială de Android

Related Posts
Total
0
Share