Skip to main content

Ghidul turistic al Sighișoarei, din broșurile de hârtie pe telefonul mobil

Vizita în Cetatea Medievală Sighișoara e acum mai la îndemână ca niciodată și asta datorită aplicației mobile PanGuide, aplicație dezvoltată de către S.C. Panoramix Soft S.R.L.

Este prima dată când aflu despre o astfel de aplicație mobilă în offline și nu de la vreo lansare sau din vreun comunicat de presă online. Cum week-end-ul care a trecut m-a găsit în Sighișoara, nu am putut rata punctele de interes ce se pot vizita într-un city-break în acest oraș din inima Transilvaniei. Unul dintre acestea a fost Muzeul Armelor Medievale, unde pe lângă expoziția digitală, de care am să vă vorbesc într-un articol viitor, am aflat și de o aplicație mobilă ce poate ghida turiștii prin cetate, oferindu-le inclusiv suport audio în limba engleză sau română.

Din păcate, nici primăria, nici altă entitate nu a promovat această aplicație. La momentul actual, nu o s-o găsiți decât în magazinele de aplicații Android și iOS.

Aplicația, dispobilă în variantă offline, asta după ce ați descărcat pachetul de date asociat Sighișoarei, vă oferă informații generale despre orașul Sighișoara, harta punctelor de interes, 3 sugestii de trasee, o listă a punctelor de interes, dar și o secțiune de informare asupra evenimentelor din oraș. Indiferent de cum sunt accesate, punctele de interes beneficiază de marcaje pentru poziționarea pe hartă, și pagini de descriere cu scurte ghiduri audio sau informații în format text. Cu ajutorul GPS-ului poți vedea pe hartă unde anume te poziționezi față de punctele de interes din jur.

Pentru aceia dintre voi care nu sunt la curent cu tehnologia, în 2007, Shighișoara a făcut parte dintr-un proiect de digitizare și redare pe dispozitive mobile a infomațiilor de interes turistic, mGuido, proiect finanţat în baza programului INTERREG.

Descarcă aplicația
Disponibil in App Store Disponibil pe Google Play
Proiectul a fost coordonat de Asociația Mioritics, iar aplicația mobilă, o aplicația Java la momentul respectiv, a fost dezvoltată de către firma Tremend Software Consulting S.R.L. Aceasta se putea descărca pe telefonele mobile populare la momentul respectiv prin tehnologia Bluetooth din cadrul centrului de informare turistică.

Nu știu dacă modulul dedicat Sighișoarei în aplicația PanGuide e o continuare a proiectului din 2007, dar cel puțin se păstrează cele 3 trasee tematice, precum și cele 50 de puncte de interes.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

O părere despre “Ghidul turistic al Sighișoarei, din broșurile de hârtie pe telefonul mobil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *