Skip to main content
In Transylvania, muzica, Padina Fest

[CONCURS] Câștigă 2 invitații la festivalul de muzică In Transylvania

Între 10 şi 13 iulie 2014, în zona turistică Sâmbăta – Drăguș, se va desfășura primul eveniment sub eticheta In Transylvania, unde muzica și voia bună vor fi literă de lege. De asemenea, multe alte activități vor menține voia bună a celor prezenți la festival: teatru, competiţii sportive, workshop-uri etc.

Și dacă tot veniți la festival cu mașina, nu ratați obiectivele din apropiere: Muzeul Badea Cîrțan din Cîrțișoara, Castelul Brukental, Castelul Brâncovenesc, Mănăstirea Brâncovenească sau Cetatea Făgăraș.

Printre trupele ce vor performa în cadrul festivalului se numără și Luna Amară, Alternosfera, Subcarpați, Domino, Șuie Paparude, Zdob şi Zdub și Dubioza Kolektiv. Mai multe detalii despre lineup găsiți pe pagina dedicată de pe situl festivalului.

Detalii concurs In Transylvania

Acum, ca să nu vă mai țin în suspans, iată ce aveți de făcut dacă vreți să câștigați două invitații valabile pentru toată perioada festivalului:

Scrieți în minim 3/maxim 6 paragrafe, fie aici, în comentarii, fie pe blogurile voastre, despre  ce v-ați dori de la un festival de muzică (organizare, activități, formații etc.).
Dacă scrieți pe blogurile voastre, faceți la finalul articolului o mețiune despre faptul că postarea e înscrisă în concursul pentru două invitații la festivalul In Transylvania, făcând trimitere către articolul de aici, de pe blog, pentru a vă putea identifica.
Data până la care vă puteți trimite comentariile sau articolele este 30 iunie 2014 1 iulie 2014, 23.59.
Singurele condiții de participare sunt: să aveți 18 ani împliniți şi să locuiți în România.
Câştigătorul invitaţiilor va fi desemnat în funcţie de cea mai reuşită postare până cel târziu 2 iulie 2014.

Cele două invitații vor fi date unei singure persoane. De ce? Pentru că un festival de muzică se consumă cel mai bine cu cel/cea mai bun/ă prieten/prietenă, soț/soție, frate/soră, iubit/ă, amant/ă, fără a fi condiționați de plecarea de acasă. 😀

Invitațiile sunt valabile doar pentru accesul la festival, transportul (urmând link-ul veți găsi o listă de servicii de carpooling care v-ar putea fi de folos), cazarea și masa fiind în grija câștigătorului.

Așadar, ne vedem acolo?

Festivalul de muzică In Transylvania

Când? 10 – 13 iulie 2014
Unde? În raza comunei Drăguș (Sâmbăta de Sus, BV), pârtia de schi | Vezi harta http://goo.gl/mM7Yr0
www.intransylvania.ro

IN TRANSYLVANIA

Actualizare din 1 iulie 2014: concursul s-a încheiat, câștigătorul va fi anunțat cât mai curând.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

4 păreri despre “[CONCURS] Câștigă 2 invitații la festivalul de muzică In Transylvania

  1. Un festival de muzica,dupa parerea mea, este un eveniment in cadrul caruia mai multi artisti isi fac cunoscuta munca si se adreseaza persoanelor de toate varstele de aceea este necesar sa fie o varietate de artisti privind atat varsta, genurile muzicale cat si momentul aparitiei pe piata muzicala.(de la artisti in devenire,la trupe locale, la marii artisti).Nu ar trebui sa lipseasca momentele comice dar si concursurile tematice (avand in vedere ca festivalul se desfasoara in superbul  teritoriu al lui Dracula).Sonorul are o mare relevanta in a demonstra calitatea showlui.Trebuie respectat orarul,iar momentele goale trebuiesc EVITATE.

  2. Am scris si eu cate ceva aici: https://chotronella.wordpress.com/2014/06/29/ce-i-trebuie-unui-festival-de-muzica-din-romania/

  3. Un festival bine organizat ar trebui sa foloseasca o tematica in ton cu muzica pe care o promoveaza. Prezentarea trupelor ar trebui facuta de o persoana care vorbeste romaneste destul de bine, nu se balbaie si nu face dezacorduri. Fiindca se va consuma mult alcool ar trebui sa exista niste cosuri de gunoi, ceva mai maricele , pentru a putea depozita numarul acela mare de pahare de plastic in care se serveste berea. Indicat ar fi sa existe si niste pancarde cu mesaje care sa indemne oamenii la aceste gesturi, pentru ca nimanui nu-i place sa jongleze printre mormane de gunoi. Fiind totusi un festival nu restaurant de lux,consider ca nu ar trebui sa se serveasca multe feluri de mancare(max. 4-5).
    Timpul alocat pentru festival ar trebui sa fie bine divizat astfel incat lumea sa nu se plictiseasca, sa se asigure ca trupele isi fac aparitia la timp, sa se evite pauzele jenante in care se asteapta cu orele pana urca o trupa pe scena. In cazul nefericit in care o trupa intarzie, ar trebui sa exista un plan B pentru a ocupa timpul ramas liber cu alte activitati.

  4. Vă mulțumesc tuturor pentru participarea la concurs. Azi am desemnat câștigătorul. Cum Mare și-a făcut alte planuri pentru week-endul cu festivalul, invitațiile revin lui Cătălin.

    Felicitări, Cătălin, și distracție plăcută! Aștept o recenzie de la tine. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *