Skip to main content
TheeErin, privacy, squatting, squatter

How many Pula do you need to travel around the world

Să lămurim un lucru, că bag de seamă că mulți dintre voi sunteți deja cu capul în pământ precum struții; nu vorbim de compromisuri din acelea feminine, la care apelează pițipoancele fără scrupule doar pentru a se vedea realizate, ci despre călătorii și implicații financiare, indiferent de moneda voastră de referință.

Ca și data trecută când am meditat pe subiectul călătorii, titlul a fost inspirat din poveștile lui Adrian pe continentul unde femeile au părul creț, adică în Africa. Da, titlul are mai mult sens pentru oamenii care au participat la întâlnirea blogosferei de turism din aprilie.

Cu siguranță sunteți expuși zi de zi la aventurile diverșilor temerari prin lume, așa cum e Radu, cicloturistul care traversează pe bicicletă Americile, sau Simona, bloggerița care a plecat lipa-lipa prin Asia, între-o călătorie inițiatică, într-o recunoaștere de sine, lucru ce vă intrigă sau vă inspiră să puneți degetul pe hartă și să vă luați lumea în cap.

Și, nu-i așa că vă dezumflați imediat ce ajungeți la bugetul unei asemenea aventuri sau când vă gândiți că vă leagă atâtea lucruri de locul în care trăiți sau când realizați că prioritățile vi s-au schimbat?

Atât timp cât prioritățile relație, casă, copil, bună-stare materială nu sunt pe lista voastră, bugetul rămâne singura barieră în ceea ce poate fi aventura vieții voastre.

Eu trebuie să recunosc că mă leagă mult prea multe lucruri de familie și alte priorități, încât nu îmi permit să umblu creanga prin lume pe o perioadă nedeterminată.

Toți aventurierii pe care i-am cunoscut eu, fie au avut job-uri la care câștigau bine și după câțiva ani de economisit au plecat în lume fără vreun stres legat de bani, fie știau să facă ceva concret, ce putea fi prestat în mișcare sau la fața locului, ceea ce le genera banii necesari pentru a-și continua călătoria.

Un trend de luat în seamă e cel al nomazilor digitali, în mare parte marketeri, care își propagă munca online. Într-un articol mai vechi de pe turism20.ro, am punctat câteva job-uri care pot fi făcute de la distanță și care cred că s-ar potrivi acestui statut.

V-ați sacrifica doar de dragul de a vedea lumea într-atât de mult încât să ajungeți squatteri și să trăiți din mila altora? Poate vă va surprinde lucrul ăsta, dar există astfel de călători.

De asemenea, dacă ați pleca pe un buget limitat în ideea în care vă veți descurca pe parcurs, ce job-uri sau activități ați accepta să faceți pentru bănuții atât de necesari călătoriei voastre?

Sau credeți că instinctul de supraviețuire vă va învăța să vă adaptați și că vă scoate la iveală talente pe care nu știați că le aveați și care vă pot ajuta în demersul vostru? Cred că realizați că viața de travel blogger nu e așa cum o vedeți pe internet.

Și un ultim lucru, simțiți nevoia să călătoriți pentru că îi vedeți pe alții că fac asta și credeți că e frumos sau pentru că vreți să vă descoperiți pe voi și să aflați lucruri noi despre alte culturi?

Foto: TheeErin, Privacy via Flickr, Creative Commons Attribution

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

6 păreri despre “How many Pula do you need to travel around the world

  1. pai cam toata lumea e conditionata de treaba asta cu munca si familia:) sa te plimbi ca tot omul se poate face si cu buget mai restrans, dar treaba cu travel blogger full time nu prea merge daca esti obisnuit cu munca de la 8 la 16:))) asa ca iti trebuie ceva pula sa pornesti la drum:))

      1. evident. Ca idee cred ca iti trebuie totusi ceva curaj sa iei hotararea sa pleci cu hainele de pe tine si cu „pulele” din buzunar de acasa si sa te apuci de treaba:))

        1. Un pic de curaj, un pic de nebunie, un pic de inconștiență și a ieșit un an sabatic. 😀

          P.S. Nu vrei să ni te alături în grupul de fb ‘Blogosfera de turism’? 🙂 Dacă da, caută grupul pe fb, join și completează formularul de aderare menționat în descrierea grupului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *