Restaurant în tranzit: Hanul Românesc

După cum vă spunem aici, pe drumul de întoarcere acasă am luat -o pe ruta Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploiești – București. Cum trecuse deja câteva ore de când cel mic mâncase, am hotărât să oprim undeva să mâncăm, oprindu-ne la ieșire din Săcele, undeva în sudul Lacului Tărlung, la un restaurant pe marginea șoselei DN 1A, Hanul Românesc.

Numărul de mașini parcate în fața restaurantului ne-a dat de înțeles că ar putea fi destul de în regulă locul, dar ne-a confirmat și temerile, am așteptat destul de mult pentru a ni se aduce mâncarea.

Pentru un restaurant de zonă de tranzit locul arată chiar bine, meniul listând feluri variate de mâncare.

Un mic loc de joacă pentru copii într-o căsuță dedicată e disponibil într-un colț de spațiu verde unde copiii pot alerga în voie, o trambulină și câteva leagăne sub standard stau și ele la dispoziția copiilor. Zic de leagănele sub standard pentru că sunt făcute artizanal, din țevi sudate și scânduri, la modul grosier, incomode pentru copii și periculoase în același timp pentru cei ce stau pe lângă. În fine, să ne întoarcem la restaurant.

Ne-am așezat la o masă în foișorul decorat în stil rustic și am așteptat vreo 15 minute să ne aducă cineva un meniu.

După comanda efectivă a mai durat undeva la 30 de minute să ne aducă băuturile și alte 20 de minute să ne aducă mâncarea, în condițiile în care am subliniat faptul că suntem cu copilul după noi și ar fi ideal dacă ar putea face ceva pentru a fi serviți mai repede.

Ironic sau nu, mai repede au fost serviți clienții de la alte două mese ce s-au așezat la 10 minute după noi, de parcă pentru noi acum tăiau puiul pentru supă și pentru coloanele și pescuiau păstrăvul din râul din apropiere. Toți care s-au așezat între timp au fost serviți imediat cu ciorbițele fie ele de pui, de văcuță sau de burtă. Sau poate am fost noi ghinioniști, dar natura afacerii ar trebui să vorbească de la sine în ceea ce privește rapiditatea servirii – nimeni nu vine la un restaurant pe marginea drumului să stea de vorbă și să se întindă la bere.

Măcar mâncarea e bună, ciorbița de pui cu tăiței delicioasă, aripioarele de pui la ceaun și peștele la fel. Cartofii prăjiți sunt din cei curățați pe loc. Pe astea din urmă le-am cerut la pachet că deja ne pierdusem răbdarea așteptând. Noroc că copilul a apucat să mănânce ceva din supa de pui cu tăiței de casă. Toată consumația ne-a dus la 52 lei, ceea ce nu e mult.

Am observat o preferință a clienților pentru ceva coaste la grătar și papanași, nu știu dacă s-a nimerit pur și simplu sau sunt oameni care opresc frecvent la acest restaurant în drum spre casă. La cum se mișcă cu servirea nu cred că dau doi bani pe clienți. Pe o parte se justifică, e un restaurant într-o zonă de tranzit, slabe șanse să dai de 2-3 ori pe acolo; pe de altă parte, pentru clienții ce se încumetă să le treacă pragul e frustrant.

În corpul principal al restaurantului se auzea ceva Nelu Ploieșteanu în difuzoare, nici prea tare, nici prea încet, iar în foișor abia când să plecăm s-a sesizat cineva că clienților nu li s-a acordat deloc atenție în materie de fundal sonor.

Toaletele sunt în corpul principal al restaurantului, sunt O.K., zugrăveala e recentă, personal care să adune prosoapele de hârtie de pe coușurile de gunoi mai e nevoie.

Pentru o oprire în drum spre casă eu zic că e acceptabil. Voi ce ziceți?