Skip to main content
Kaali

Kerala culturală: artă, ritualuri, dansuri

Așa cum am mai spus-o în articolul introductiv, o mai spun o dată, Kerala a fost o surpriză pentru mine, iar lucrurile pe care le-am văzut la fața locului au fost o surpriză și mai mare, mai ales că multe dintre ele au fost pur și simplu o incursiune în cultura unei nații despre care nu știam foarte multe.

Odată ajunși în Cochin, eu și ceilalți 27 de bloggeri selectați pentru a 4-a ediție a info-trip-ului Kerala Blog Express, am avut parte de o zi de acomodare, unii dintre noi într-un loc cu însemnătate istorică, alții într-un loc care i-a inițiat în tainele luxului :), dar despre asta într-un articol dedicat hotelurilor în care am stat. 😉

Bienala Muziris

muziris bienale, aspinwaal house, kochi

Prima zi a evenimentului a început cu conferința de deschidere, ca mai apoi să ne orientăm către Aspinwall House, locul în care erau expuse o parte dintre lucrările Bienalei Muziris.

Bienala Muziris este o expoziție de artă unică în Cochin, ce scoate în evidență istoria regiunii, indiferent că e vorba de patrimoniu cultural arăbesc, chinezesc, evreiesc, portughez, olandez sau englezesc sau a altor comunități migratoare din India.

Deși multe lucrări depășeau arta general acceptată, locul era vizitat de un public numeros, mai degrabă curios decât iubitor de artă contemporană abstractă.

Pe lângă lucrările obișnuite de artă au putut fi admirate lucrări, creații, spații unde îți erau antrenate și alte simțuri în afară de văz.

Mă gândesc că inclusiv gunoiul ce ardea într-un tub de fântâna era tot artă, iar împreună cu funia ce atârna în copacul de lângă pe post de leagăn și caprele puricoase care pășteau liniștite îți dădea senzația unei scene parcă desprinse dintr-un cartier sărac al orașului.

Pentru mine, cele mai șocante forme de artă au fost redarea la scară a unor viruși și hala plină de apă denumită de artist The Sea of Pain, probabil cu trimitere la rolul purificator al apei, dar și la cel de rezervor pentru păcate.

Așa e și India, acum te șochează, acum te încântă.

 

Khatakali

Vorbind de încântat, după acest mix de contemporan și vechi, abstract sau istoric, am avut ocazia să ne familiarizăm cu cea mai populară formă de teatru indian, Khatakali, într-o sală de spectacole ascunsă într-o galerie ce face o trecere bruscă de la străzile prăfuite ale Fort Cochin la normalitatea căutată de turiștii mai puțin experimentați, nu înainte de a enerva câțiva turiști englezi care-și doreau și ei, nu așa de mult ca bloggerii, să vadă pregătirile de dinainte de reprezentație, picturile corporale.

Khatakali este un limbaj în sine, o reprezentație plină de gesturi și reacții care redau sentimente și stări ale omului și zeilor deopotrivă, prin care sunt redate întâmplări extrase din marile epopei indiene Ramayana (nu, nu aia cântată de The Prodigy) și Mahabharata.

Reprezentația este acompaniată de percuție la chenda și cinel și este susținută numai de bărbați care joacă și rolul femeilor.
Recomand pe această cale marilor artiști ce jurizează iUmor să mai aprofundeze artele înainte de a face pe homofobii … fie și numai de dragul spectacolului.

Mohiniyattam

În aceeași sală de spectacole, dar cu un public select, adică doar noi, bloggerii, am asistat la un alt dans clasic care a luat naștere în Kerala, mohiniyattam.

Dansul este unul delicat, plin de feminitate și eros. Este o dublă reprezentație de dans și cântec, ce redă viață unui avatar feminin al zeului hindus Vishnu, personaj mitic cu rol important în dominarea răului de către bine.
Dacă cântecul ce acompaniază prestația e greu de urmărit din cauza dialectului, nu că aș fi înțeles Malayalam, croiala costumului și contururile date de machiaj îți captează atenția în combinație cu mișcările dansatoarei.

Kalaripayattu

Până să mă dezmeticesc din transa în care aproape intrasem, scena a fost ocupată de doi performeri kalaripayattu, arte marțiale tradiționale din Kerala. Judecând după reprezentațiile cu arme, tind să cred că am asistat la stilul practicat în nordul Keralei, cel practicat în zona centrală punând accent mai mult pe lupta cu mâinile goale. Aveam să aflu mai târziu că alte forme de dans împrumută elemente din acest sport.

Cele de mai sus au fost comasate în prima zi a info-trip-ului, pe parcursul celorlalte zile evenimentele culturale fiind combinate cu atracții turistice.

Pulikali

În a patra zi a info-trip-ului am ajus în Thekkady, Greenwoods Resorts, unde am fost întâmpinați cu o reprezentație pe care am catalogat-o inițial ca amuzantă, ba chiar de prost gust judecând după măștile de plastic pe care le purtau.

Hai, lăsați share-ul ăla ironic, că vai, ce am comis-o eu ca blogger, ce are ca scop deturnarea campaniilor către blogurile voastre verticale și documentate, sunt alții care cataloghează Sagrada Familia ca kitsch, deci se poate și mai grav de atât.

După ce am studiat problema am realizat că am luat parte la o punere în scenă la o mai mică amploare a Pulikali, Jocul Leopardului, un spectacol de culoare celebrat în a 4-a zi a Onam-ului, în special în districtul Thrissur, un festival hindus dedicat recoltei, ce se desfășoară la început de septembrie. Performeri dechizați în leoparzi, vopsiți în galben, roșu și negru, și vânători ne-au acompaniat până la intrarea în hotel.
Aș minții dacă aș spune că am fost totalmente captivat de mișcările de leoparzi hăituiți de vânători ale dansatorilor pe ritmuri de udukku și thakil, când alaiul era completat de femei frumoase ferchezuite în port tradițional și date cu suliman de te transformau pe loc în vânat, mai că îți venea să dai și tu curs unui dans al tău, o redare a ceea ornitologii numesc dans de curtare. Ptiu, drace, că-s om însurat! 😀

Și pentru că eram în ținutul mirodeniilor, seara celei de-a patra zi a continuat la Kofiland cu o reprezentație dedicată zeilor pentru îmbunare și recolete bogate, unde am luat, de altfel, și cina. Frânturi din cântecul de slavă au devenit cumva laitmotiv în mica noastră familie, în zilele ce au urmat.

Și ritmurile de chenda și cinel ne-au fost laitmotiv de fiecare dată când ne-am cazat într-un loc nou, la The River Retreat având ocazia de a vedea inclusiv femei ținând ritmul la chenda.

The Blue Yonder Initiative

Cum la The River Retreat, pe Râul Nila, am stat 2 zile, am avut ocazia să mergem și să descoperim artiști locali și tradiții în cadrul The Blue Yonder Initiative, o inițiativă ce și-a propus să scoată în evidență comunitatea locală prin valorile culturale ale zonei.

Kaali

Astfel, în Shoranur, am asistat la o reprezentație a grupului de folclor local Vayali, ce a pus în scenă lupta zeiței Kaali împotriva demonului Raktabija, un spectacol captivat, deși pe alocuri înfricoșător, mai ales că a fost ținut la lumina făcliilor, în bătătura unor localnici.

Cum pregătirile dintre reprezentații durau, oamenii au încercat să ne antreneze în spectacolul lor, și ce motiv mai bun decât un schimb de experiențe culturale? Așa a ajuns entertainerul grupului, indonezianul Indra, să interpreteze acompaniat de performerii la chenda un cântec de la el de acasă. Unul tradițional. Lucru ce m-a pus pe gânduri, căci eu, unul, n-aș fi capabil să reproduc ceva tradițional care să și trezească ceva în mine, să mă facă să-mi fie dor de glie, de graiul în care am spus prima dată varză, mânz, viezure ș.a.m.d.

Și cum așteptam noi așa între reprezentații, gazdele ne-au servit cu Jack Fruit, fructul unui copac din aceeași familie ca și duzii, deși diferențele sunt majore. După ce în primele zile în India am dat în paranoia cu igiena, în seara în cauză mi-a mai trecut și m-am servit pe săturate. Fructul care se mănâncă e, de fap, format din petalele unor formațiuni ce stau înghesuite în niște bocceluțe ce pot ajunge până la 35 kg în greutate și 90 cm în lungime.

Ottamthullal

Și pentru că am menționat mai devreme de valorificarea zonei prin cultură, am mers să vedem cum sunt transmise obiceiurile către noua generație, mai exact am vizitat o școală de țânci din Kodaloor, unde am asistat la o reprezentație de ottamthullal, varianta mai săracă în expresii și recuzită a Khatakali. Reprezentația constă în dans și poezie executate în același timp și poate fi acompaniată de ritmuri de tobe. Este o satiră a situațiilor politice și econimice, precum și a prejudecăților oamenilor.

În reprezentația la care am asistat, personajul principal merge în pădure și se pricopsește cu purici, situație redată de artist foarte umoristic, spre deliciul copilașilor din sală. Ba la un momentdat artistul m-a inclus în programul său, stârnind râsul copiilor, ce fi vrând de la mine nu știu, știu doar că m-am mulțumit cu niște close-up-uri video și poze. 🙂

Poothanum Thirayum

Și pentru că programul a fost unul intens, următoarea oprire înainte de prânzul luat într-un centru de reabilitare pentru persoanele cu probleme de integrare socială a fost într-un mic sat răsfirat printre plantații de cocotieri, Kumbidi, în cadrul Parcului Kuttippuram Nila, pentru a asista la o reprezentație de Poothanum Thirayum.

Reprezentația e dedicată zeiței Kali, Mama întregului Univers, cea care luptă împotriva răului. În reprezentația propriu zisă ea este reprezentată de Thira alături de Poothan, două personaje ce încep ritualul în cadrul templului și îl continuă apoi din poartă în poartă, cum s-ar zice la noi. Gazdele îi întâmpină cu ofrande, inclusiv bani, și o candelă tradițională aprinsă.

Totul se desfășoară pe ritmuri de instrumente specifice fiecărui personaj în parte, îndemnarea performerilor sub complexitatea costumelor fiind partea care-ți va genera momentul wow. Cred și eu, nu e tocmai ușor să dansezi cu niște evantaie imense în cap.

Demonstrație de chenda

După prânzul tradițional pe frunză de banană am avut ocazia să vedem o demonstrație de chenda într-un templu din zona, Panniyur Sri Varahamurthy Temple.

Chenda, de care ați tot auzit de când ați început să citiți articolul, este un instrument de percuție cilindric cu ambele capete utilizabile în acest scop. Membrana care se bate este confecționată din piele de animal, în special de vacă. Scoate un sunet asurzitor, rigid, dar cu ritmul potrivit ies ritmuri care te prind.

Și cum poți simți arta și cultura dacă nu participând efectiv la activitățile de gen? Adică am bătut și eu chenda, fără să îmi fie teamă că o doare, că doar pentru asta a fost făcută, nu? Și ce mi-a mai plăcut. Întotdeauna m-am visat un toboșar într-o trupă rock 🙂
Evident, nu m-am putut abține să nu mă laud și eu cu ritmul de … capră. 😀

Theyyam

Sfârșitul lui martie, adică ultima zi din lună, am pus problema așa ca să dau un pic dintr-un roman clasic :), ne-a găsit ceva mai sus pe hartă, tot în nordul statului Kerala, în districtul Wayanad, Vythiry. Cum după atâta alergătură se cere un pic mai multă relaxare decât o cină, cei de la Vythiry Village ne-au pregătit o reprezentație de ritual Theyyam și Kolkali, program de muzică live, unde colegul nostru indonezian a preluat controlul, și o cină cu feluri de mâncare picantă pe alese plus … open bar. Când citești open bar să o faci așa, cu o sclipire în ochi, căci alcoolul e ceva ce nu se bea la fiecare colț de stradă în India.

Dar să revenim la Theyyam, ritualul de întruchipare a zeilor hinduși, specific nordului Keralei, ritual în care cel ce îl oficiază intră în transă pe ritmuri ce ies din instrumentele de percuție până devine zeu, Theyyam. În acest moment, fuga prin foc, dansul cu flăcările este de-a dreptul halucinant. În schimb, în urma ritualului, zeitatea întruchipată asigură prosperitate și pace în comunitate.

Kolkali

Acestei demonstrații i-a urmat o demonstrație mult mai … umană de Kolkali, o prestație impresionantă în care ritmul e dat de lovirea unor bețe. Imaginează-ți un circle pit de concert, a cărui mișcare crește în intensitate pe măsură ce bețele ținute de performeri se lovesc mai tare între ele. Când lovesc bețele performerii interacționează inclusiv între ei, nu bat bețele doar independent. În mișcările dansatorilor se disting inclusiv mișcări de kalaripayattu.

Seara de la Vythiry Village a continuat cu fiecare blogger dansând pe limba lui, cu Indra acaparând scenă și microfonul spre deliciul publicului.

Poorakkali

Ultima reprezentație de ritual, Poorakkali, la care am participat a fost înainte de ultima plimbare cu house boat-ul în zona Bekal, tot în nordul Keralei. Poorakkali este un ritual care se ține de obicei în temple, în timpul festivalului Pooram, festival ținut în timpul verii în templele dedicate zeiței Durga (Kali) din zona central-nordică a Keralei. Ritualul constă într-un circle pit, o horă în care se cântă și de ține ritmul prin bătăi de palme, iar mișcările sunt inspirate din arte marțiale.

Ultima, dar ultima reprezentație culturală ne-a avut protagoniști pe noi, bloggerii Kerala Blog Express, în petrecerea de final de info-trip de Uday Samudra Hotel, de unde nu a lipsit din difuzoare de acum celebru în toată lumea Houseboat Song. 🙂

Mai multe detalii despre aventura indiană, în articolele de mai jos:

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *