Skip to main content

Ce vreau de la calatoruldigital.ro în 2011?

Întrebarea vine ca o leapșă de la Iulian Sârbu, omul ce se ocupă de trans-ferro.com (despre care am vorbit aici). Da, e o leapșă cu efect întârziat. A ajuns mai greu la mine, fiind o leapșa pe cocoțate și cum eu am fost mai tot timpul cocoțat, am luat-o mai greu.

Revenind la întrebare, aș fi putut foarte bine să răspund printr-o rezoluție la început de an, fără să știu că cineva mă întreabă ce am de gând. După experimentul de anul trecut, am refuzat să mai fac rezoluții. Cert e că multe evenimente apar pe parcurs și au prioritate.

Practic, dacă e să îmi doresc ceva de la blog, îmi doresc de la mine însumi, având în vedere că eu sunt cel ce administrează și publică articole pe acest blog. Anul ăsta voi continua cu proiectul începtul în 2010 și, sper eu, să pot acoperi încă 2-3 regiuni de dezvoltare în ceea ce privește nivelul de implicare al administrațiilor publice în turismul electronic.

Cum sunt într-o continuă etapă de experimentare, voi încerca să abordez mai multe subiecte legate de tot ce înseamnă turism electronic. Momentan am început un fel de arhivare a știrilor în care apar informații specifice astfel încât să pot extrage și analiza informațiile la un moment dat în timp. Nu știu dacă va ieși ceva, dar va fi un experiment interesant. Unele știri au fost deja analizate pe blog, altele nu – întrucât au fost descoperite târziu.

Nici nu are rost să menționez faptul că mă voi axa pe conținut original. Asta e de la sine înțeles. În paralel cu conținutul original voi integra programe de marketing afiliat. Dacă nu pentru încasări, măcar pentru a observa comportamentele utilizatorilor și performanțele platformelor. Efortul depus în timp în aceste direcții dă semne că sunt pe drumul cel bun.

În ultimul timp am început să acord atenție și platformei WordPress la nivel de funcționalități. Voi continua focusul în această direcție și sper să găsesc instrumentele potrivite pentru restructurarea cât mai completă a blogului. La momentul actual, toate articolele cu descrieri de obiective sau destinații au fost mutate în secțiunea de ghid.

De altfel, intenționez să pot documenta mai mult partea de ghid turistic și sper să îmi iasă mult mai bine decât anul trecut.

M-am luat cu detaliile și era să uit: aș vrea să cunosc mai mulți oameni, atât online, cât și offline, care împărtășesc aceleași idei și pasiuni ca și mine.

Cam acestea ar fi intențiile mele legate de blog-ul calatoruldigital.ro.

Tu, Mircea, ce-ți dorești de la blogul tău? Te-am văzut mai implicat de la început și-am zis că poate vrei să povestești și altora.

Pentru discuții despre turismul online vă puteți înscrie într-una din comunitățile Ghid Turistic Digital 2.0: pe LinkedIn, pe Facebook sau pe MyBlogLog sau urmăriți-mă pe Twitter.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *