Skip to main content

Tu cât de conectat ești cu orașul tău?

Toată paleta aceasta de servicii web și aplicații mobile ce vin în ajutorul turiștilor și călătorilor nu ar fi completă dacă nu ar exista și site-urile web de going-out și versiunile lor mobile.

Pentru România deschizători de drumuri în această direcție au fost cei de la Metropotam, ce au reușit să aducă o grămadă de informații specifice (locuri, evenimente etc.) într-o aplicație mobilă, Urbee.  Pe parcurs au apărut și alte aplicații asemănătoare, încet încet paleta diversificându-se. De exemplu, Urbo, aplicație dezvoltată de cei de la adulmec.ro, atribuie uitilizatorilor badge-uri si titluri (după modelul Foursquare) pentru check-in-urile realizate.

Eu am folosit Urbee (varianta de Windows Mobile), de când mi-am cumpărat HTC Touch Diamond-ul până de curând, când am schimbat telefonul tot cu un HTC dar pe Android. Cum nu există încă o versiune oficială pentru Android, am zis să mai încerc și altceva.

Cum zilele trecute cei de la 24-Fun au lansat orasulm.eu, site de going-out, am zis să încerc și eu aplicația (dezvoltată de cei de la iLeo Marketing Interactiv). Dacă de Urbee știu că acoperă evenimente și locuri din București, plus evenimente din alte câteva orașe (cu posibilitatea ca utilizatorii să își încarce propriile calendare de evenimente), iar aplicația Urbo acoperă locuri și evenimente din peste 10 orașe din România, de aplicația mobilă Orașul Meu (iPhone | Android) știu că acoperă nu mai puțin de 27 de orașe, în care utilizatorii pot căuta puncte de interes.

Fiecare punct de interes sau eveniment este marcat pe Google Maps sau poate fi afișat sub formă de listă, beneficiază de o pagină de profil (pe care se poate face check-in) o descriere sumară, precum și de secțiune de recenzii (n.a. numai la nivel de browser pe PC). Nu am mai testat până acum astfel de aplicații, dar am să mă joc zilele astea cu aplicația amintită. Ce o să-mi fie peste mână este faptul că sunt obișnuit să fac check-in (atunci când fac 🙂 ) pe Facebook (poate pentru cei ce își fac cont pe orasulm.eu prin intermediul Facebook ar fi binevenită opțiunea de a conecta aplicația la conturile acestora și înregistra check-in-urile din ambele direcții), iar o a doua aplicație parcă îți cam taie cheful de check-in. Oricum, avantajul aplicației Orașul Meu este acela de a-ți oferi o soluție atunci când te afli într-un loc anume și nu știi unde să găsești un restaurant, un hotel, un cinematograf etc. Pur și simplu lași aplicația să știe de poziția ta și setezi ca punctele de interes să fie căutate într-o rază de până la 1 km.

Chiar sunt curios cam cât timp va trece până aplicația va deveni la fel de populară ca Urbee sau Urbo.

Cei care testați aplicația pe iPhone puteți veni cu ceva impresii despre căutarea de oferte și reduceri în zona de proximitate?

Până la momentul adevărului să ascultăm o piesă în temă cu aplicația despre care am povestit:

[via victorkapra.ro]

Actualizare din 25 octombrie. M-am familiarizat cât de cât cu aplicația și vă pot spune următoarele:

  • am avut ghinionul de a da peste un POI plasat aiurea pe hartă, ceea ce nu permite check-in din actuala poziție geografică;
  • nu se pot recomanda locuri către prieteni (via email, rețele sociale etc.) din aplicația mobilă;
  • nu se pot face recenzii direct din aplicație așa cum am avut prima dată impresia;
  • nu ai acces la un istoric al locurilor în care ai făcut check-in (poate se actualizează mai greu, cine știe) direct din aplicație.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

8 păreri despre “Tu cât de conectat ești cu orașul tău?

  1. Pingback: Recenziile de servicii, rapoarte de calitate în alegerea viitoarelor destinaţii?
  2. Pingback: Recenziile de servicii, rapoarte de calitate în alegerea viitoarelor destinaţii?
  3. Pingback: The Beat, calendarul evenimentelor muzicale
  4. Pingback: The Beat, calendarul evenimentelor muzicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *