Skip to main content

Apelează la servicii de transfer de la şi la aeroport de pe telefonul mobil

De ceva timp mă tot străduiesc să scriu şi despre servicii rent-a-car cu prezenţă online. Nu am reuşit încă să termin articolul în cauză, dar fac un prim pas şi vă aduc la cunoştinţă o aplicaţie mobilă a celor de la Bucharest by Car, companie specializată în servicii de transfer, închirieri maşini şi şoferi personali sau valeţi profesionişti.

Aplicaţia este destinată utilizatorilor de iPhone şi este disponibilă în App Store sub numele Bucharest airport transfers services.

Pentru a putea folosi aplicaţia, utilizatorii trebuie să îşi activeze contul de client, ceea ce le va permite să facă rezervări, să anuleze sau să vizualizeze statusul acestora.

Cum nu sunt un utilizator de iPhone, nu pot spune prea multe despre aplicaţie, decât că utilizatorii pot opta pentru tipul de maşină dorit pentru transfer, pentru tipul de transfer şi poate cere cotaţii pentru aceste servicii. De asemenea, odată ales tipul de transfer, utilizatorului îi e pus la dispoziţie un formular de comandă în care trebuie să completeze adresa de la care trebuie luat, adresa de destinaţie, nr. de telefon şi alte observaţii ajutătoare.

Deşi este o aplicaţie corporate, cred că se adresează mai degrabă micilor antreprenori decât marilor şefi; nu cred că aceştia au timp să se joace pe aplicaţii mai ales când cineva organizează cam totul pentru ei. De asemenea, în ceea ce priveşte terminalele mobile de pe zona corporate, tind să cred că domină încă terminalele Blackberry, urmate de iPhone şi Nokia, cu Samsung venind puternic din urmă, ceea ce dezavantajează cumva poziţionarea serviciului printre utilizatori de terminale mobile corporate.

Curios e şi faptul că aplicaţia nu e promovată pe situl prestatorului de servicii, lucru ce poate duce cu gândul la faptul că nu crede în astfel de servicii, ci doar testează piaţa.

Aplicaţia a fost dezvoltată de cei de la Mobile Touch, firmă ce a dezvoltat printre alte aplicaţii de iPhone şi aplicaţia Codul Rutier.

[via comunicate-de-presa.ro]

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

O părere despre “Apelează la servicii de transfer de la şi la aeroport de pe telefonul mobil

  1. Pingback: momondo.ro | Ghid Turistic Digital 2.0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *