Skip to main content

Sibiu City App, aplicaţia oficială a municipiului Sibiu

sibiu city app, eventya, primaria municipiului sibiu
Aşa cum a promis, Primăria Municipiului Sibiu s-a prezentat la Târgul de Turism cu aplicaţia mobilă Sibiu City App.

Este o aplicaţie pe cât de simplă pe atât de completă, care oferă utilizatorilor acces la o serie de informaţii despre evenimente, locuri de vizitat, restaurante, locuri de cazare, trasee turistice şi ghizi ce pot ghida grupuri prin Sibiu, dar şi informaţii despre locuri de parcare şi traseele mijloacelor de transport în comun.

sibiu_city_app_detaliu

Fiecare profil de eveniment sau atracţie turistică şi aşa mai departe facilitează utilizatorilor contactarea organizatorilor sau poziţionarea acestora faţă de locul de desfăşurare al evenimentului sau de adresa punctului de interes. Un minus este faptul că utilizatorii nu au o opţiune de identificare vizuală pe hartă a traseului până în locul de interes.

Sibiu City App, Eventya, Primaria Municipiului Sibiu

Trebuie să menţionez faptul că toate evenimentele şi punctele de interes sunt afişate în funcţie de locul în care se află utilizatorul, cele mai apropiate puncte de interes în capul listei, cele mai îndepărtate mai sper final.

Ce mi se pare interesant aici, la modul de afişare a punctelor de interes, e faptul că aplicaţia ar putea fi folosită pentru a scoate în evidenţă puncte de interes cu oferte speciale sau care pur şi simplu îşi doresc prioritate. Contra cost, evident. Acest lucru este posibil întrucât aplicaţia rulează pe o platforma online de managementul evenimentelor Eventya, despre care v-am vorbit aici. Deci, orice administrator de punct de interes ar putea să îşi administreze foarte simplu prioritatea listării în aplicaţie.

Un alt lucru care mie mi se pare interesant e afişarea ruterelor mijloacelor de transport în comun din Sibiu în secţiunea Transport Public. Din păcate, şi aici lipseşte opţiunea de planificare. Informaţiile curente sunt utile mai degrabă localnicilor care cunosc oraşul decât turiştilor. Cu toate acestea, pentru fiecare staţie afişată pe traseele mijloacelor de transport în comun utilizatorii pot vedea orarul sosirilor în staţie a acestora. Cred că un ajutor important aici ar putea veni din partea celor ce au avut în pregătire astfel de aplicaţii de planificare a traseelor mijloacelor de transport în comun, dar care nu au avut finalitate, facând parte doar din proiecte universitare. Route Master este un exemplu.

Descarcă aplicația
Disponibil in App Store Disponibil pe Google Play
Aplicația Sibiu City App este disponibilă atât pentru dispozitive cu SO Android, dar și cu iOS și este dezvoltată de către iConsult, firmă ce mai are în portofoliu și aplicații precum cea dedicată mall-ului Promenada sau pub-ului Oldies Pub Sibiu.

În cazul în care ajungeţi în Sibiu, puteţi încerca şi informarea asupra obiectivelor de la faţa locului prin platforma Browse the City. Trebuie doar să aveţi instalat un cititor de coduri QR.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

2 păreri despre “Sibiu City App, aplicaţia oficială a municipiului Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *