Skip to main content
Prima Evadare, Mihai Stetcu, Academia de Politie

Scenariu: prima bicicletă care a terminat Prima Evadare călare pe concurent

Foto articol: Mihai Stetcu pentru Prima Evadare

Așa ar fi sunat titlul acestui articol, dacă nu aș fi fost determinat să termin pe bicicleta primul meu maraton de cross country, Prima Evadare. La cât am împins la bicicletă prin noroaie, nu mai aveam mult și ajungeam în filmul ăsta.

Când m-am hotărât să mă înscriu la Prima Evadare, nu aveam la activ decât câteva ture scurte prin cartier, așa că pentru a mă pregăti cât de cât mi-am zis că mersul cu bicicleta la birou e o soluție. Drept urmare, în ultimele 2-3 săptămâni înainte de eveniment, am pedalat de cel puțin 3 ori pe săptămână spre birou.

Și, cum eu sunt unul din bicicliștii ăia cu burtă, dad bod-ul tehnologizat, care relaționează bine cu posesoarele majore de biciclete cu coșuleț, dimpreună cu care îi încurcăm pe profesionalii care nu au loc să se desfășoare la evenimente, am renunțat la bere și carbogazoase și am avut grijă cât de cât și cu alimentația. A fost crunt, dar a meritat; am pierdut câteva kilograme și mi-am îmbunătățit rezistența la efort … cu minimul de efort pe partea de alimentație. Că doar nu era să mă fac de râs ca la turul frunzelor moarte.

Și iată că duminică m-am aliniat la start, cu siguranță mult mai în spate decât trebuia să fiu, într-un tricou de ciclism pe care nu făceau gang bang câteva zeci de branduri ale sponsorilor, și călare pe o bicicletă mult sub o mie de euro, nerecomandată competițiilor de cross country, dar cu profil MTB. Inconștient? Da, dar îmbătat de ideea de a fi un vampir energetic printre miile de concurenți.

Cum încălzirea mi-am făcut-o în drum spre start, startul în sine a fost lejer. Pentru noi, bicicliștii de ocazie, evident. Bine, nu pentru toți, unii făcând deja cunoștință cu asfaltul.

Prima Evadare, concurent 2213

Foto: Radu-Cristi pentru Prima Evadare

Pe porțiunea de după la mistreți a început și distracția sub formă de push bike, câțiva resemnându-se și renunțând la cursă. La ieșire din Pădurea Băneasa, grămada de bicicliști s-a răsfirat, cărarea permițând pedalatul.

După traversarea centurii Bucureștiului, iar s-au format grupuri de bicicliști, ca mai apoi, odată ieșiți în câmp, fiecare să pedaleze după propriile puteri, întreținute de dozele de energizant de dinainte de start sau mai știu eu ce alte minunății energizante.

prima evadare, CP 3, manciu romeo

Foto: Manciu Romeo pentru Prima Evadare

Mai cu atenționări de depășiri fie prin cealaltă stângă, fie prin cealaltă dreaptă, fie și cu poticneli înainte de hopuri cu băltoace să nu ne murdărim pe încălțările de club sau fosforescente, am trecut de aeroport și am intrat pe drumurile de pământ spre Căciulați.

Cauciucurile RaceKing 2.0 s-au descurcat de minune pe partea uscată de traseu cu care eram obișnuit dintr-o ieșire anterioară, surprizele având să vină abia după intrarea în pădurea de după Palatul Ghica.

În punctul de alimentare de la Palatul Ghica din Căciulați am zăbovit vreo 10 minute, nu de alta, dar am înțeles că e tradiție să zâmbești la cameră în astfel de competiții, așa că nu am rezistat unui selfie. În tot acest tot acest timp, am pierdut multe poziții, dar m-am resemnat numai gândidu-mă la ceea ce avea să urmeze: noroi cât vezi cu ochii, crocodilii mai lipseau de pe acolo, dar și schimbări de diferență de nivel.

Undeva pe la kilometrul 30, m-a cam încercat o întindere a mușchiului de pe interiorul coapsei și nu prea puteam să forțez cu dreptul, piciorul întins fiind singura soluție care mă calma. Noroc că imediat după s-a intrat în Pădurea Vlădiceasca și a început plimbarea în parc, de mână cu frumoasele noastre biciclete obișnuite cu fițele de oraș, pe lângă șleauri pline de apă și noroi. Cred că am împins pe puțin 30 de minute bicicleta, pe ici pe colo încercând să pedalez, fără succes însă din cauza șirului indian care se poticnea la un șleau mai acătării.

Au mai urmat o porțiune unde se putea pedala și una cu noroi, pentru ca mai apoi să se înceapă un urcuș prin pădure, ce într-un final a coborât în punctul de control 8. Porțiunea asta de urcușuri și coborâșuri a fost ca o gură de oxigen pentru biciclistul chinuit în noroi, mie părându-mi-se asemănătoare cu ceva porțiuni de trasee de prin Pădurea Cernica.

Ei bine, din punctul de control 8 a început numărătoarea inversă pentru mine, adică cam de aici au început să mă lase puterile și să își facă loc lamentările interioare. Și, ce putea fi mai frumos dacă o rundă de push bike? 🙂

#pushbike la #primaevadare

Posted by Calatorul Digital on Monday, May 11, 2015

Dă-i cu apă, dă-i cu voință, dă-i cu teama că mușchiul de pe interiorul coapsei drepte se va întinde mai mult decât îi permite plapuma, și uite așa am ieșit în buza pădurii, la kilometrul 49. Cam așa de entuziasmat eram, ca în imaginea de mai jos …

prima evadare

Foto: Radu-Cristi pentru Prima Evadare

După o cursă de 5 ore și 38 de minute am trecut și eu linia de sosire într-o baie de Ciuc Radler, asigurată de prietenii ce mă așteptau.

Per ansamblu, eu mi-am dovedit ce aveam de dovedit și mai că mi-a și plăcut pe deasupra. Am terminat pe locul 1507 la general, din 2293 de concurenți care au reușit să termine cursa, și 718 la categorie. Conform Google Fit, în intervalul 10-17, am parcurs aproximativ 1 oră și jumătate pe lângă bicicletă, pentru că, nu-i așa?, noroiul gros face piciorul frumos. Exceptând profesionalii, pentru care viteza a fost definitorie, pentru noi, restul de bicicliști, a contat foarte mult felul în care am știut să ocolim noroiul, să dăm dovadă de voință și calm și așa mai departe.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

6 păreri despre “Scenariu: prima bicicletă care a terminat Prima Evadare călare pe concurent

  1. Felicitări! 
    Față de alți ani n-a fost chiar „bătălia de la nămoloasa” însă a fost o faină.
    Meriți să bei încă multe beri vizionând pozele de pe traseu.

    1. Nu știu cum a fost în anii ce-au trecut, dar cineva compara competiția de anul acesta cu debarcarea din Normandia. 🙂 Pentru mine a fost la limită, dar nu m-a îngenuncheat și nici nu m-a descurajat să mai particip și la edițiile viitoare.

      Da, acum râdem din fața monitorului la ce a fost pe acolo, dar la fața locului se cam scrâșnea din dinți. 😀

  2. Felicitari pentru cursa si pentru ambitie, insa cred ca ar fi normal sa iti mai dea ceva din banii dati pentru cursa… :)) . Am vrut sa particip si eu dar am fost avertizat ca va fi mult noroi si multi dobitoci care nu te lasa sa te bucuri de experienta… Cand ai timp, putem merge la Comana Park, pentru un traseu mai bun…si mai misto…

    1. Mulțumesc! Legat de Comana Park, drumul până acolo e cam anost (cel puțin pe șosea) și e păcat să te obosești și să ratezi plimbarea prin parc. Am ajuns și acolo, dar cu bicla în mașină.

  3. Felicitari, Petruș! Eu nu m-am încumetat la concurs. Ma mulțumesc să pedalez până la birou în fiecare zi (cam 20km în total).
    PS: am cască la fel ca a ta 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *