Skip to main content
avream iancu, targu mures, statuie

1 Decembrie în Târgu Mureș

Articolul acesta e pentru cei ce ar fi putut avea expunere pe blog pentru servicii de rent-a-car în Brașov, o soluție numai bună pentru a te aventura până la Sighișoara, iar de acolo la Târgu Mureș.

Nu e un scenariu, noi am făcut asta cu mașina personală, iar escapada la Târgu Mureș am făcut-o într-o zi de 1 decembrie, cu plecare din, evident, Sighișoara.

Cetatea Medievală din Târgu Mureș

targu-mures-1-decembrie (9)

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în Târgu Mureș a fost să vizităm Cetatea Medievală, asta pentru că era fix lângă parcare în care am lăsat mașina. Cum cetatea medievală era în plină restaurare-reamenajare, am putut vizita doar o mică parte din ea. Cetatea actuală datează de la începutul secolului al XVII-lea și este o cetate cu un sistem de apărare bastionar, 7 bastioane unind zidurile într-un hexagon. Ca în cazul majorității cetăților bastionare, bastioanele au fost ridicate și întreținute de către bresle. Bastioanele comunică între ele prin scări și pasaje de lemn, pasaje prin care ne-am plimbat și noi, că prin curtea interioară am fi întors noroiul pe toate părțile.

targu-mures-1-decembrie (1)

targu-mures-1-decembrie (2)

targu-mures-1-decembrie (3)

targu-mures-1-decembrie (4)

În incinta cetății mai sunt încă în picioare Biserica Reformată-Calvină și Clădirea Manutanței, clădire în stil renascentist târziu.

targu-mures-1-decembrie (28)

Casa Memorială Avram Iancu

targu-mures-1-decembrie (5)

De la cetate am urcat pe strada Avram Iancu către casa memorială Avram Iancu, casa unde s-au pus bazele Marii Adunări Naționale de la Blaj. Din punctul meu de vedere, faptul că un simbol al românismului nu o a putut fi vizitat în zi națională a fost un sabotaj din partea autorităților târg mureșene.

targu-mures-1-decembrie (6)

targu-mures-1-decembrie (7)

targu-mures-1-decembrie (8)

Prin centrul vechi al orașului

targu-mures-1-decembrie (10)

Deși a fost o decizie spontană și nu aveam nimic planificat, imediat ce s-a hotărât ce vom face, mi-am zis că e musai să vedem Palatul Culturii, un edificiu în stil Bell Epoque, despre care citisem cu ceva timp în urmă pe drumliber.ro.

targu-mures-1-decembrie (19)

targu-mures-1-decembrie (20)

Din păcate, n-a fost să fie, din cauza evenimentelor organizate cu prilejul zilei de 1 decembrie, acesta a fost închis publicului, așa că a trebuit să ne reorientăm.

Nici în turnul prefecturii, inițial Palatul Administrativ, prima primărie a orașului, nu am reușit să ajungem, dar ne-am mulțumit cu etajul cu vitralii și expoziția de artă de la etajul 1. Palatul cu tot cu turn a fost construit la începutul anilor 1900 în stil arhitectural secesionist, o altă ramură a stilului Art Nouveau.

targu-mures-1-decembrie (15)

targu-mures-1-decembrie (21)

targu-mures-1-decembrie (16)

targu-mures-1-decembrie (17)

Ne-am mulțumit prin a admira clădirile în stil baroc austriac din centrul vechi și a ne plimba printre expozanții de echipamente din Parcul Trandafirilor și arsenal militar expus pe străzile ce flanchează parcul. Ne-am salutat cu Avram Iancu, cu statuia lui din fața Catedralei Înălțării Domnului, iar apoi ne-am înghesuit în fața statuii soldatului român pentru a asculta discursul autorităților de 1 decembrie. Câtă răbdare pe capul nostru! 🙂

targu-mures-1-decembrie (11)

targu-mures-1-decembrie (12)

targu-mures-1-decembrie (13)

targu-mures-1-decembrie (14)

targu-mures-1-decembrie (18)

targu-mures-1-decembrie (22)

targu-mures-1-decembrie (23)

Cum evenimentul de Ziua Națională a României nu s-a ridicat la nivelul celor din orașele mari ale țării, și cum nimeni n-a spânzurat vreo marionetă sau n-a scandat ceva anti-România am zis să mergem să vedem grădina zoologică, fix când soarele cu dinți abia anunța prânzul.

targu-mures-1-decembrie (24)

targu-mures-1-decembrie (25)

Grădina zoologică

targu-mures-1-decembrie (26)

Nu fiți ipocriți, nu cred că vreți ca copiii voștri să creadă că vacile sunt mov, panterele sunt roz și porcii sunt roz și masă perfectă pentru lupi. Unde mai pui că șansele sunt minime ca multe dintre animalele de aici să poată fi văzute în habitatul lor natural, asta dacă nu sunteți cine știe ce milionari/miliardari și vă permiteți să călătoriți în toate colțurile lumii sau vreun vânător chitit pe ciobăneștii carpatini și mioritici. Da, știu, copiii se pot familiariza cu ele de la TV sau de pe internet. De la ce vârstă ziceați că îi lăsați la TV și le dați acces la internet? Așa ziceam și eu.

targu-mures-1-decembrie (27)

Mie mi se pare că zonele dedicate fiecărui animal în parte sunt destul de generoase, iar contactul direct cu cornutele blânde face cât 100 de ore de emisiuni TV dedicate lor. Plus de asta, grădina zoologică e pe un deal împădurit, așa că 2/3 din animalele de acolo sunt oarecum în arealul lor natural.

targu-mures-1-decembrie (29)

Și dacă tot sunteți porniți pe grădinile zoologice, de ce nu sunteți porniți și împotriva micilor ferme de animale gândite pentru acomodarea copiilor cu animalele domestice și nu numai?

Unde se mănâncă bine în Târgu Mureș

Nu am așeptat foarte mult recomandările, în urma apelului pe Facebook, așa că după atâta plimbare am ajuns la restaunrantul Laci Csárda (Loți Ciordo), în apropiere de centrul vechi.

Vă spun, când am ajuns acolo era nebunie curată la fumători, de un cavaler din ăla misterios apărând din fum mai era nevoie în peisaj, așa că am tăiat-o repede, nici nu mai știu unde, fie într-un colț mai aerisit, fie la nefumatori. Și cum ne resimțeam de la atâta plimbat am zis că merităm ceva pe măsură, ceva care să ne cadă și mai greu pe picioare – și la propriu și la figurat :), și uite așa am ajuns la un platou ardelenesc. Carnații se scurgeau peste prăjeli de berbecuț, porc, pui, toate pe un pat de cartofi, iar ardeii iuți făceau casă bună cu sarmalele în foi de varză murată. Toată nebunia asta putea fi stinsă cu o salată de acrituri ca din beciul bunicii. Și, ca să ne facem încălzirea cum trebuie, am fost serviți din partea casei cu palincă și untură pe pâine cu ceapă. Duuuuh, și ce-am mai băgat la malaxor după aia, de nu ne-am mai fi lăsat duși de acolo.

targu-mures-1-decembrie (30)

targu-mures-1-decembrie (31)

A trebuit să plecăm după aia, că tot veneau localnici să sărbătorească ziua națională a României.

Cred că a fost primul 1 decembrie în deplasare pentru mine. De obicei, nici la parada din București nu ajung, că, deh, casă de întreținut, nevastă de împăcat etc., de parcă toată viața asta ar sta în curățenia ce-și găsește loc musai în zilele libere.

Aplicații mobile pentru turismul din Târgu Mureș

După cum v-am obișnuit în ultimul timp, nu e oraș pe care l-am vizitat să nu fie listat într-un ghid turistic mobil făcut de o echipă autohtonă, iar Târgu Mureș nu se abate de la această regulă. Deși nu are o aplicație oficială, orașul a fost transpus din punct de vedere turistic în 4 aplicații mobile, după cum urmează: MergÎn Mureș, Târgu Mureș App, Mureș City App, Târgu-Mureș City App by Eventya. Toate sunt dispobile atât în magazinul Android, cât și în cel Apple.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *