Skip to main content
adevaratii veloprieteni, toamna

Evadare cu bicicleta prin frunzele toamnei

Cum eu sunt mai greu de urnit, ba că trebuie să văd de gospodărie, ba de celălalt blog, ba că nu e traseul potrivit pentru mine, ba că nu am slick-uri ş.a.m.d., m-am tot uitat cu jind şi am zis pas multor ture organizate de Adevăraţii Veloprieteni. În cele din urmă am prins o tură la care, conform descrierii, credeam eu că mă calific, aşa că mi-am pregătit din timp perechea pentru jumătatea de zi în care am lipsit de acasă şi am făcut un traseu al frunzelor moarte, o bicicleală de toamnă, o ultimă evadare velo pe distanţă lungă pe anul ăsta. Traseul meu a fost cartier Dămăroaia – Buftea – Corbeanca – Pădurea Petrești – Căciulaţi – Moara Vlăsiei – Ştefăneşti – Platforma Industrială Pipera.

Stelele s-au aliniat de aşa natură că am ratat startul din cauza unui ceas uitat pe ora de vară, dar după ce le-am aliniat forţat, am zis că le ies oamenilor în cale în Buftea, ei plecând în cursă undeva în jur de ora 9 de la Barajul Lacul Morii, și ajungând până aproape de startul pe traseul parte din centura cicloturistică a Bucureștiului.

Zis şi făcut, la un calcul estimativ am estimat sosirea grupului în Buftea în jur de 11, aşa că la 10 şi ceva am lăsat în urmă cartierul istoric în care Chiliman lasă blocurile să răsară ca ciupercile după ploaie, şi am ieşit în Şoseaua Bucureşti – Târgovişte, nu înainte de a face o recunoaștere pe malul drept al Lacului Străulești. Preţ de 50 de minute am pedalat fără pauză într-un ritm lejer, fiind descurajat doar de podul de la Buciumeni, dar l-am dovedit şi pe ăsta, pe la 11 şi ceva fiind deja în Buftea. Înainte de plecare stabilisem să mă văd cu Bogdan în Buftea, iar între timp a mai intrat şi d-nul Vasile pe fir, aşa că am aşteptat grupul la magazinul de piese auto din oraş preţ de vreo 30-40 de minute, timp în care m-am mai liniștit în ceea ce privește echiparea corespunzătoare pentru un așa traseu. Pentru moment.

În cele din urmă a ajuns și grupul de veloprieteni în Buftea, iar după o scrută pauză tura s-a reluat. Am intrat în pluton și am pedalat în ritmul impus de acesta fără probleme. Am rânjit fasolea la prima porțiune pe pământ, prin Pădurea Tamași, pentru că asta așteptam și am menținut ritmul precum un percuționist într-un concert de zile mari.

adevaratii veloprieteni, toamna

Distracția a fost în toi abia când am luat în roți glodul din Pădurea Petrești. A fost prima dată când am pedalat pe așa noroi și a fost O.K. Singurul lucru care îmi trecea prin cap la tranzitarea zonei a fost un scenariu pe care l-aș fi putut trăi dacă aș fi participat la Ziua B, eveniment la care m-am înscris cu mare entuziasm, entuziasm pe care l-am pierdut cu o zi înainte de competiție din cauza ploii și a noroiului care mi-au dat de înțeles că nu e de mine acolo.

adevaratii veloprieteni, MTB, toamna

adevaratii veloprieteni

Am încercat să nu trag tare pentru a nu avea surprize neplăcute și, după botezul frunzelor, am ieșit într-un cartier select de vile, la care blocatarul de rând nu poate decât să privească cu jind. Vile rătăcite printre copaci, jeepane, grădinari, mă rog, poate erau doar oameni buni la toate ce măturau frunzele din fața vilelor, completau peisajul parcă dintr-o altă Românie, România celor cu bani.

A fost ca un flashback, aşa că a trecut repede sentimentul ăsta, traversarea E60 fiind ca pocnitul din degete care te trezeşte din hipnoză. După asta am mai avut un flashback, de data asta legat de drumul de pământ pe care intrasem, drum pe care l-am recunoscut din pozele văzute cu ocazia diferitelor competiţii sportive. Noi, cei vreo 30 şi ceva de biciclişti, şi un tractor ce mai întorceam pământul în câmp, chiar pe lângă una din pistele Aeroportului Internaţional Otopeni.

Am făcut o pauză de regrupare la ieşirea în şoseaua ce leagă Tunaride Dimieni, nu departe de locul în care, în vară, lăsam şoseaua şi apucam pe drumuri de pământ spre Căciulaţi, în traseul spre Drăgăneşti (PH).

De aici spre Căciulaţi m-au cam lăsat bateriile, trebuie să recunosc, mersul pe şosea cu cauciucuri cu crampoane lăsându-mă în coada plutonului. Dar nu degeaba se cheamă grupul cu care am ieşit Adevăraţii Veloprieteni. Am primit ajutor. Dar pe lângă faptul că a fost ca o lovitură în orgoliu, mi-a mai dat ceva elan până la supermarket-ul din Moara Vlăsiei.

Pauza de hidratare şi de masă a fost pentru mine ca o sesiune de 15-20 de minute de încărcare pentru smartphone de la o brichetă auto, adică mai degeaba. Faptul că mă aflam într-o zonă cunoscută m-a liniştit, dar nu suficient de mult încât să pot ţine pasul. Să nu fiu înţeles greşit, nu cădeam lat de oboseală ca plopul, doar că nu puteam menține ritmul. Viziunea mea asupra ritmului lejer de pedalat e alta, cu mai multe pauze, ședințe de meditație, băgat în seamă aiurea cu localnicii etc. Nici măcare soarele care abia ce scosese ochii printre storurile de nori când am plecat din Moara Vlăsiei nu a reușit să mă revigoreze, că doar nu sunt panou solar. Asta e, mi-am primit încă o dată lovitura în orgoliu şi-am acceptat mâna care mi-a dat elan până la intrarea în Voluntari.

De aici oamenii au început să se detașeze de grup pe diferite motive lesne de înțeles. Vrând-nevrând eu a trebuit să continui până în zona Pipera, unde a venit salvarea pentru mine … adică metroul care m-a dus iar în nordul Bucureștiului de unde plecasem.

Una peste alta eu am fost mai mult decât mulțumit de prestația mea, până la urmă nu eram în competiție cu nimeni și nici nu îmi testam limitele, m-am bucurat de traseu și de prima zi cețoasă de noiembrie. Știu ce pot, cât pot și în ce ritm. Pedalatul pe asfalt m-a determinat ca data viitoare să ies pregătit cu cauciucuri slick. De asemenea, mi s-a spus că forțez la pedalat, sper eu ca pe viitor să fiu mai echilibrat. Mai știu eu un băiat care bagă picoru’ în ea. 🙂 Cât despre echipament, pentru mine tricoul de poliester și polarul nu au făcut minuni pe vreme rece, după ce am transpirat, evident. Am avut noroc că am avut totuși căciulă de schimb, mă rog, bandană, că altfel ajungeam acasă cu vreo pareză.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

2 păreri despre “Evadare cu bicicleta prin frunzele toamnei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *